În ultimii ani, tendințele în ceea ce privește fotografia de nuntă au evoluat considerabil. Dacă mai demult cuplurile își doreau simple fotografii, în care ele să fie în centrul atenției, acum se caută dezvăluirea poveștii din cadrul unuia dintre cele mai importante momente din viață. Cu alte cuvinte, se folosește tot mai des termenul de „storytelling” pentru a ne referi la fotografiile de nuntă, care să fie realizate de către fotografi profesioniști. Aceștia, pentru a putea veni în întâmpinarea opțiunilor clienților, trebuie să aibă și abilități de fotojurnaliști, astfel încât să poată surprinde clipele inedite de la nuntă, exact așa cum s-au derulat, cât mai firesc.

Ce reprezintă de fapt fotojurnalismul în fotografiile de nuntă?

Pentru a înțelege mai bine ce implică fotojurnalismul când vine vorba despre fotografiile profesioniste de nuntă, trebuie să știm exact la ce se referă conceptul de „fotojurnalism”. Astfel, fotojurnalismul se referă la o modalitate de a face jurnalism prin intermediul fotografiei, care se bazează pe acele fotografii menite să spună o poveste („storytelling”), cu precădere pentru știri, reviste sau alt tip de publicații. Rolul fotografului ce practică fotojurnalismul este să redea, prin fotografii, evenimentele așa cum s-au petrecut, prezentându-le cât mai real.

Cât privește fotojurnalismul legat de fotografia de nuntă, această nouă tendință s-a lansat cu precădere la începutul anilor 1990, de atunci devenind un stil de a fotografia din ce în ce mai căutat. Scopul fotojurnaliștilor de nuntă este să surprindă întreaga poveste a nunții, cu tot cu emoții, redând practic cele mai semnificative povești ale zilei. O primă dovadă a reușitei unor fotografii de nuntă demne de fotojurnalism este că vor putea fi grupate fără probleme într-un album de nuntă, astfel încât să prezinte succesiunea momentelor exact așa cum au avut loc.

Care sunt etapele pe care ar trebui să le parcurgă un fotograf ce dorește să practice fotojurnalismul în fotografia de nuntă 

În ultimii ani a crescut tot mai mult dorința cuplurilor de a avea fotografii de nuntă care să se bazeze pe „reportaj”. Mai exact, se vrea ca nunta să fie redată în mod natural, cu tot cu micile detalii ce fac „deliciul” evenimentului. Din acest punct de vedere, vor conta toate emoțiile, toate trăirile și clipele inedite care se vor constitui în amintiri prețioase. De fotograf depinde să decidă ce povești ar trebui spuse, care sunt clipele în care acestea se evidențiază cel mai mult, cum ar trebui să le surprindă: într-o imagine mai complexă sau în mai multe, mici, dar foarte sugestive.

Pentru a reuși să se bazeze pe „storytelling”, fotograful ar trebui să lase nunta să se deruleze natural, iar prezența sa să se facă simțită cât mai puțin. El va sta deoparte, discret, așteptând ca lucrurile să se întâmple și încercând să-și imagineze ce-și doresc mirii de la fotografiile lor: acestea să cuprindă cât mai multe imagini în care să se vadă și trăirile celorlalți participanții, decorurile și atmosfera de ansamblu sau mai degrabă ar dori ca din poze să se poată observa mai bine pe ei înșiși, trăindu-și din  plin emoțiile?

 

Pentru a avea succes în realizarea fotografiilor de nuntă, fotograful ce vrea să practice fotojurnalismul ar trebui să respecte următoarele etape:

Să-și planifice demersul cu multă grijă

Înainte de toate, fotograful ar trebui să discute cu mirii despre cum se va derula, în linii mari, nunta. Ar fi bine să aibă cât mai multe date legate de ce și unde se întâmplă. Având aceste informații, se va  putea adapta mai bine condițiilor existente pentru a reuși să fie la locul potrivit, la timpul potrivit, astfel încât să reușească să redea cât mai bine povestea. Un alt detaliu pe care un fotojurnalist nu ar trebui să-l omită este acesta: cu câteva zile înainte de nuntă, ar trebui să-i roage pe miri să discute cu invitații și să le spună că fotograful nu va fi unul obișnuit și că nu este indicat să se comporte așa cum o facem în mod obișnuit când ni se fac poze: să stăm pur și simplu și să zâmbim. În schimb, vor trebui să se comporte cât mai natural, pentru ca imaginile redate să constituie un adevărat „storytelling” al nunții.

De asemenea, ca fotograf profesionist de nunți trebuie să poți să te faci neobservat. De exemplu, adoptă o ținută similară oaspeților, fii discret și lasă lucrurile să se desfășoare sub ochii tăi ca să reușești să surprinzi emoția momentului.  Practic, pentru ca fotografiile tale să se poată include în fotojurnalismul de nuntă, este necesar ca participanții să nu se simtă stânjeniți de prezența ta, pentru că numai așa vor fi ei înșiși și tu vei putea să-i fotografiezi în autenticitatea lor.

Un sfat dacă vrei să-ți creezi o relație cât mai bună cu mirii este și acesta:, încearcă să discuți cu ei pentru a-ți permite să le faci și câteva fotografii înainte de nuntă. În acest mod, vă veți familiariza mai bine unii cu alții, ceea ce-ți va facilita demersul de a construi așa cum trebuie povestea marelui eveniment.

 

Să fie mereu la locul și la momentul potrivit

În același timp, trebuie să ții cont de următorul aspect: fotojurnalismul presupune să-ți pui la încercare abilitățile de a observa. De exemplu, observă cu atenție cum se comportă participanții la nuntă pentru a anticipa, într-o anumită măsură, ce ar trebui să se întâmple.  Caută un cadru unde lumina și background-ul sunt în echilibru și asteaptă ca ceva să se întemple, ideal ceva dinamic. Persoanle care intra in cadru trebuie sa intre in acelasi echilibru cu paternul backgroundului si lumina. Când vei reuși, vei vedea că vei putea să surprinzi miezul evenimentelor și să obții fotografiile pe care le dorești, trecând însă neobservat.

Fotografiile de nuntă care să exprime acel „storytelling” pe care și-l doresc mirii sunt cele mai reușite atunci când fotograful dă dovadă de răbdare și așteaptă momentele cele mai potrivite pentru a poza. Dacă vei anticipa un anumit scenariu și știi că el este esențial pentru materializarea „poveștii”, fotografiaza mult, poate chiar in rafala, asa vei fi sigur ca nu ai ratat nimic. Este important ca tot timpul să te pozitionezi in fata acțiunii, sa fotografiezi din perspective diferite, ridica-te pe varfuri, lasa-te pe vine, apropie-te, departeaza-te.

Pentru fotografii de nuntă bazate pe „storytelling”, nu uita niciodată acest aspect: vei avea parte de o experiență dinamică, în care totul se schimbă foarte rapid. De aceea, va trebui să-ți pui în joc toată atenția, concentrarea, sensibilitatea, abilitatea de a cunoaște oamenii și de a te pune în locul lor. Numai așa vei reuși să anticipezi cât mai bine dezideratul mirilor și, la sfârșit, să le poți oferi fotografiile la care au visat.

Nu în ultimul rând, o altă dovadă foarte importantă a faptului că ai reușit să-ți îndeplinești misiunea de fotograf ce practică fotojurnalismul de nuntă este ca, la finalul nunții, oaspeții să spună că nici nu au observat că au fost fotografiați. Înseamnă că ți-ai atins scopul, că ai permis evenimentelor să se desfășoare în ordinea firească și că fotografiile tale exprimă, cât mai fidel, momentele de neuitat.

 

Ce se poate spune despre tendințele acestui an în materie de fotografii de nuntă

Specialiștii din cadrul „The Nikon European Wedding Collective” au dezvăluit care sunt cele mai importante trend-uri în materie de fotografie de nuntă din acest an.

lături de fotografiile axate pe „storytelling”, cuplurile preferă și:

Surprinderea unor imagini pline de dramatism

Tot mai mulți miri își doresc să aibă fotografii menite să surprindă cât de vibrantă, cât de spectaculoasă a fost ziua nunții lor. Acest tip de fotografii sunt mult mai căutate decât acelea banale, în care cuplul caută să fie surprins de fotograf doar în anumite momente.

Redarea luminii contrastante

Nu este simplu pentru un fotograf să redea cât mai spectaculos lumina ce contrastează, dar mirii din prezent sunt încântați când fotografiile lor de nuntă reușesc să dezvăluie și așa ceva.

Cuplurile ar vrea să aibă parte de imagini care să sugereze mișcarea

Tendința este ca fotografia să sugereze multe dintre momentele în care nunta a fost presărată cu momente dinamice. De exemplu, dansul, aspectul unei petreceri cu adevărat dezlănțuite, sunt tot mai apreciate.

Fotografiile ce mizează pe simplitate

Se spune că simplitatea va rămâne mereu în picioare, indiferent de tendințele momentului. Acest lucru se poate spune și despre fotografia de nuntă din acest an. Astfel, cuplurile nu sunt dornice doar de evenimentele inedite și complexe, ci și de apariția, în pozele lor, a acelor momente simple, autentice, mai sobre sau mai vesele, în care toată lumea s-a comportat obișnuit.

Voi  știați  până  acum  despre tendințele  actuale în ceea ce privește fotografia  de  nuntă?

Surse:

www.blog.drewbirdphoto.com, www.bridesmagazine.co.uk, www.creativelive.com,

www.linandjirsa.com, www.weddingphotojournalist.co.uk

Leave A

Comment